Tuesday, June 7, 2011

Gânduri la final de an şcolar

Iată că mai trece încă un an şcolar şi odată cu el încă un an din viaţa noastră. Ce ne-a adus acest an? Sper că pentru elevi a fost un timp în care s-au maturizat încă puţin. Am o nostalgie când mă gândesc la cei de a XII-a care părăsesc liceul şi se duc pe drumul lor. E o ruptură prea bruscă. Oricât de bine sau rău m-am înţeles cu ei, parcă iau cu ei şi puţin din mine. Oricât de buni sau răi au fost, m-am ataşat de ei. Mai ales că ne întâlneam de 4 ori în fiecare săptămână. Le simt lipsa, chiar dacă orarul e mai lejer în prezent. Mai ales că trebuie să merg la şcoală şi nu îi mai văd pe acolo. Dacă eram în vacanţă şi nu mai mergeam la şcoală era altceva. Dar, fiind acolo la şcoală, văd multe lucruri care îmi aduc aminte de ei. Azi a trebuit să ţin o oră de logică în clasa celor de la a XII-a A unde s-au mutat temporar cei de la a IX-a B. Chiar i-am întrebat: aveţi filosofia? Acolo obişnuiam să vorbesc despre filosofie. Nu ştiu cât de mult am însemnat eu pentru ei dar ei au însemnat ceva pentru mine, chiar dacă uneori mă scoteau din minţi.  Inevitabil, trebuie să spun că puteam folosi tot acest timp mai eficient. Atât s-a putut. Nu ştiu cât au reuşit să reţină din orele de filosofie, studii sociale şi celelalte, dar sper măcar că le-a fost de ajutor la formarea unor atitudini mai democratice într-un mediu nedemocratic. Sper să îi fi ajutat să creadă mai mult în dreptate atunci când peste tot în jur domneşte nedreptatea.  Să ştie că au nişte drepturi doar pentru că s-au născut oameni.  Că trebuie să le cunoască şi să pretindă tuturor să le respecte.
Sper...