Tuesday, October 28, 2008

Guvernul a amânat majorarea salariilor profesorilor

Guvernul a adoptat, astăzi, prin ordonanţă de urgenţă, amânarea creşterii salariilor profesorilor, până la 1 aprilie, în aşteptarea unei legi a salarizării bugetarilor. "Guvernul nu este lupul cel rău, dar nici zână fermecată cu baghetă magică. Sunt bani la buget, dar nu putem să-i aruncăm numai pe salarii. Nu putem să facem minuni", a afirmat premierul Călin Popescu Tăriceanu la finalul şedinţei de Guvern. Premierul a mai afirmat că decizia de astăzi se vrea o măsură protecţionistă faţă de economia naţională. "Decizia luată astăzi de către Guvern arată dorinţa de a nu ne îndrepta spre o criza economică, spre o inflaţie galopantă, spre devalorizarea monedei naţionale", a declarat premierul. Premierul a acuzat politicienii care susţin majorarea salariilor cu 50% de populism ieftin, iar sindicatelor din învăţământ le-a propus să colaboreze cu autorităţile locale pentru a indica investiţiile pe care nu şi mai doresc. "Nici Parlamentul şi nici preşedintele nu au indicat sursele de finanţare atunci când au susţinut această măsură populistă. Sigur că bugetul are bani, dar nu avem bani pentru salarii, aşa că propun sindicatelor să se întâlnească cu autorităţile locale şi să indice investiţiile pe care vor să le oprească, fie că vorbim de grădiniţe, de şcoli, de licee, de universităţi, să ne indice la care investiţii să renunţăm, ce lucrări de reparaţii să nu le mai facem, pentru că şcoala nu se face numai cu salarii", a încheiat premierul. Sursa: Realitatea TV

No comments:

Post a Comment